Jurnalul celor 20 de kilograme in minus

Povestile pacientilor care trec prin precesele de scadere ponderala sunt importante pentru a da incredere si altor oameni in aceeasi situatie, pentru a le demonstra ca orice greseala poate fi reparata, ca intotdeauna vom gasi solutii si ca drumul pana la greutatea dorita este unul usor atata timp cat vei fi motivat.

Astazi vom face cunostinta cu o noua pacienta, C. alaturi de care am incceput acest proces in urma cu 5 luni. C. este un om cald alaturi de care am rezonat din prima. Imi place calmitatea ei si modul realist cu care trateaza lucrurile. Din prima mi-am dat seama ca am in fata mea un om motivat, sincer si realist, iar pana acum nimic nu mi-a schimbat parerea, iar rezultatele vorbesc de la sine.

Aveam in fata mea un medic devenit pacient, o persoana cu un program incarcat, perioade prelungite de studiu si garzi. Venea dintr-un program alimentar dezechilibrat din

Masuratorile initiale aratau cam asa : 

  • Greutate = 117.8 kg
  • Talie =  109 cm
  • Solduri = 130 cm

unnamedInterventia nutritonala era absolut necesara astfel incat am decis ca intram in monitorizare nutritonala pana ajungem la greutatea tinta de 75 kg si inca ne tinem de cuvant. Prima tinta a fost de 99 kg , tinta pe care am atins-o in urma cu 2 saptamani si am fost foarte incantata sa pana acum am avut o evolutie favorabila atat ca si greutate cat si ca evolutie in centimetri.

Cum a reusit C. sa ajunga in 20 de saptamani la 98 kg? Reteta este aceeasi : organizarea programului de mese, aport caloric echilibrat, mancat pe saturate si orice is doreste, educatie nutritioana constanta, motivatie si riguroziate. Am avut foarte putine abateri de la drumul nostru, abateri care au fost gestionate cu sinceritate si fara mustrari de constiinta. In orice proces de scadere ponderala pot aparea factori disturbatori, care ne pot incetini in scaderea ponderala, insa nicioadata nu renuntam. Ne ridicam din orice situatie negativa si continuam cu acelasi tonus.

Poate pare a discurs motivational, insa relatia cu mancarea nu trebuie sa ne influenteze relatiile cu cei din jur. Alimentatia noastra este cea care ne va duce pe calea starii de sananate si implinire – cu cat esti mai realist cu tine insuti, cu atat vei realiza ca orice kilogram in plus va avea un impact asupra starii de sanatate si a aspectului fizic.

C. este o luptatoare, o femeie care stie mai mult ca oricine ce este bine pentru ea si ce isi doreste, iar acum stiu ca isi doreste sa mergem mai departe pana la linia de sosire = 75 kg. Ii apreciez motivatia si felul ei de a fi si o voi incuraja pana in ultimul punct sa ajunga la greutatea dorita!

unnamed (1)

 

Masuratorile actuale : 

Greutate = 98 kg

Talie = 78 cm

Solduri = 108 cm

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Draga C. STIU si SUNT SIGURA ca vom ajunge acolo unde ne-am propus!

Imagini pentru yes you can

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: